Acum ceva timp in urma as fii ucis sa lucrez intr-un salon. Imi doream atat de mult incat credeam ca nu o sa se intample niciodata, ca voi avea nevoie de un munte de noroc si ca totul statea la cheremul Universului. Mi se parea fascinant si ma gandeam ‘wow, cand voi lucra intr-un salon o sa fiu cea mai fericita persoana!’.

Si lucrez intr-un salon. De fapt in doua. Drumul asta pe care am apucat e lung..si complicat. Dar imi place si momentan sunt prinsa intr-o cursa lunga, la al carei sfarsit nu vreau sa ma gandesc inca.

Cateodata ma amuz cand invat despre diverse graduatii in tuns si-mi imaginez cum cioparteam oameni pe scaunul meu in baie, intr-un nor de tutun, amestesc de bauturi si cu foarfeca antica de bucatarie.

Programul meu e mai ocupat decat anul trecut. Ma trezesc zilnic la 7jum si ajung inapoi in pat la 12 noaptea. Dar invat atat de multe lucruri incat parca nici nu regret cele cateva ore de somn pe care le-as fii putut dormi. Sau lenevi.

Ar fii dragut ca maine dupa lucru sa scriu un articol nou si sa povestesc chestii. Dar nu promit, avand in vedere ca am un morman de rufe de calcat care creste pe zi ce trece si teme de facut pentru saptamana viitoare.

Un fel de asemanare cu americanca cu care m-am imprietenit in aeroport in Geneva, care se dovedise a fii producator de filme si care mi-a propus ca poate intr-o zi sa lucram impreuna.O femeie pe care nu cred ca o voi uita prea curand si care m-a impresionat cu energia si stilul ei de viata.

Concluzia: niciodata nu stii de unde sare pestele. Sau ce e dupa colt. Sau ce se ascunde in spatele persoane din fata ta. Asa ca… ‘never judge a book by its cover’.

Acum, poate, un om normal ar renunta. Ar zice ca e modalitatea destinului de a-ti spune ca nu asta trebuie sa faci si sa renunti. Eu insa ma incapatanez sa fac ce mi-am propus de la bun inceput, chiar daca imi consuma multa energie si poate timpul asta ar fii putut fi folosit in alt scop.

Ei bine, avand in vedere cariera mea de hairstilist, am terminat primul nivel cu magna cum laude. Avand in vedere ca sunt cateva nivele si mi-am propus sa merg cat de departe pot si sa iau toate cursurile adiacente si calificarile posibile, mi-am amintit ca la fel ca in orice alt domeniu, diplomele nu iti sunt de folos sa iti plateasca facturile, asa ca ai nevoie de experienta. Si cum e cercul ala vicios de tot rahatul, nu poti sa te angajezi nicaieri fara experienta, nu poti sa iti faci experienta daca nu ai unde sa te angajezi.

Asa ca, dupa cateva interviuri, cativa oameni draguti care au crezut in mine, mi-au fost aranjate 3 zile de proba la un salon, in urma carora mi-a fost oferit postul de junior hairstylist! Nu-mi vinea sa cred! Se pare ca oamenilor le-a placut de mine, am primit cateva bacsisuri bune (mind you, aici oamenii nu inteleg de ce trebuie sa lasi bacsi la coafor) si managerul salonul a zis ca am toate calitatile sa fiu intr-o zi un excelent hairdresser!

Asta e inceputul….stiu ca urmeaza multe alte lucruri, dar hei, mi-am depasit cea mai mare temere : ca oricat de mult as munci si oricat de mult mi-as dori, sa nu fiu buna la asta. De fapt, bun ar putea fii oricine. Eu vreau sa fiu…cea mai buna!

Eu sincer nu am nicio problema cu mine. Adica nu ma deranjez pe mine si comportamentul meu este unul dintre cele mai rationale si firesti comportamente. Dar am vazut ca ceilalti din jur incep sa se planga, mai in gluma, mai in serios.

Dar sa luam un mic exemplu si sa analizam direct pe caz :

Intr-o seara banala din cursul saptamanii, am trecut pe langa un raft cu carti si am zis sa il rearanjez. Imi place la nebunie sa aranjez cartile intr-o ordine descendenta si sa am grija sa nu exista nici macar o singura carte care sa tulbure panta armonioasa ce porneste dintr-un colt si se opreste in celalalt al raftului. Si, odata ce am terminat activitatea mult aducatoare de satisfactie proprie, am sters praful si mi-am continuat drumul spre celelalte rafturi cu produse de curatenie, pe care le-am asezat pe categorii.

La cateva ceasuri dupa asta, o vad pe Alice, una dintre cei cu care impart noua mea locuinta, ca sta proptita in fata rafturilor, si tranteste cartile de zor, avand grija sa faca cele mai zgomotoase sunete posibile. Initial, am crezut ca e in cautarea unei carti anume, dar dupa alte 30 de minute am realizat ca ‘re-aranjeaza’ cartile in dezordinea de mai dinainte.

Acum, ce sa fac? Imi venea sa ma duc sa o trag la socoteala si sa vad ce-i cu comportamentul asta atat de indecent. Dar a trebuit sa strang din dinti, inchid usa la camera mea si sa ignor masacrul. Am uitat sa mentionez faptul ca in biblioteca aia nu am nicio carte. Si ca m-am mutat de…0 saptamana. Si ca ea sta acolo de…4 ani. Dar pana la urma biblioteca e pe un spatiu comun (holul) si ma irita nespus cand vad toate cartile dezordonate si aruncate oricum pe rafturi. Tipa a neglijenta si lipsa de respect. Si la urma urmelor, i-am facut o favoare aranjand sublim cartile alea. Ar fii fost aiurea daca as fii pus-o pe ea sa faca asta, dar am zis ca nu vreau sa impart sarcini si cum ea e genul care nu-si face patul dimineata ( nu am pic de respect pt oamenii astia!), sa o pun sa aranjeze descrescator cartile ar fii fost prea mult. Deci ar fii putut sa fie fericita si eventual sa bata la usa si sa-mi multumeasca, ca orice om normal.

Apoi, am dezghetat frigiderele si le-am spalat, aruncand jumatate din lucrurile pe care pana si mucegaiul se uscase. Tot aceasta Alice s-a plans ca miroase a ‘super glue’. Am strans iarasi din dinti si am evitat sa fiu sarcastica, spunandu-i ca e de fapt miros de Dettol, care e un produs de curatenie ( cu care probabil nu a avut niciodata contact).

Ok, inainte sa imi sara cineva in cap imi asum mea culpa. Si stiu ca eu am ‘standarde de curatenie’ diferite de ceilalti, adica imi place sa locuiesc intr-o casa spotless, unde poti sa mananci de pe jos, unde totul este la locul lui, si fiecare obiect danseaza in armonie cu incaperea,pe un miros de floricele albastre. Poate suna plictisitor, dar mie mi se pare elegant, relaxant si profesional. Si imi place sa ma trezesc de dimineata si sa am cana mea de cafea preferata curata, bolul meu preferat curat si sa nu fie nimic in chiuveta. Adica sa nu plec la serviciu cu gandul ca am un munte de vase care asteapta, un munte de haine aruncate intr-un fotoliu si tot asa. Oricum, cand vin seara abia mai sunt in stare sa imi gatesc, asa ca prefer sa fie totul in ordine si sa nu-mi bat capul cu alte lucruri. Si daca revistele sau scrisorile pot sta toate pliate frumos, de ce sa le lasi ravasite pe masa?

Nu stiu daca e doar the British way of living, dar eu nu accept sub nicio forma sa imi pun legumele proaspat cumparate pe un raft plin de noroi si alte firmituri. Si da, viata-i grea langa mine si probabil data viitoare cand o sa trec pe langa raftul ala, o sa aranjez iarasi cartile. Poate de data asta, daca am chef de mai multa aventura, in ordine alfabetica, pentru ca asa imi marchez eu teritoriul. Asa ca suck it or shut it!

Cand am luat prima Distinctie am fost in culmea fericirii. Nu-mi venea sa cred. Era mai mult decat ma asteptasem si m-a ambitionat sa iau distinctie la fiecare unitate in parte. Niciodata nu am avut 10 pe linie si sunt sigura ca nici macar in clasa 1, pentru ca, pur si simplu, nu mi-a pasat.

Astazi am avut festivitatea de sfarsit de an si s-au strigat premiile. Cand am fost strigata pe scena sa-mi iau diploma si premiul, intr-un val de aplauze, nu-mi venea sa cred. Sincer, imi suradea ideea, dar am crezut ca o sa fie altcineva mai bun in tot anul si nu am nicio sansa.

Sunt in culmea fericirii. Drept premiu, am primit o placa de par Saks, pe care nu mi-as fi permis-o niciodata. Culmea e ca ma tot gandeam ca am nevoie de o placa noua, asa ca tin sa cred ca pe undeva a fost actionat The Secret. Dar cel mai mult ma bucura diploma. Pe care o voi inrama si o voi pune pe perete, in noua mea locuinta. Si sunt sigura ca va fii prima dintr-un lung sir de multe altele.

Si cum spuneam, hard work really pays off. Daca am putut sa fac atatea anul asta, pentru anul urmator mi-am propus inca multe altele.

Faptul ca a trebuit sa ma trezesc la 6 jumate in iarna si sa merg 5km pana la colegiu, dus si intors, pe zapada, cand nu vedeai tipenie de om pe strada. Si imi spuneau colegii ca m-au vazut din autobuz pe jos si se mirau de ce nu iau autobuzul. Da, l-as fii luat cu mare placere, daca mi-as fii permis sa dau £50 pe luna.

Faptul ca dupa cursuri aveam 15 minute de respiro, si apoi intram cu curatenia in priza si ma pregateam pt job. Nu mi-am permis o secunda sa ma arat obosita, sau sa ma plang. Mi s-a parut extrem de neprofesional si de nedrept fata de copiii pe care i-am avut in grija, carora a trebuit sa le acord atentie totala. Nu mi-am permis o zi sa zic ca astazi nu spal vasele ca sunt obosita. (De fapt, i-as ucide pe aia care imi zic cat de obositi sunt. Mi se par niste lepre de mare speta)

Faptul ca sambata era ziua in care trebuie sa imi fac temele si proiectele, iar duminica voluntariam la magazinul ala de caritate. Faptul ca daca imi faceam temele, o faceam in asa fel incat sa acord 100%  in ceea ce fac, si sa fac un pic in plus. Iar plusul asta mi-a adus o gramada de aprecieri si note bune. Uneori trebuia sa imi continui temele in timpul saptamanii, dupa munca, cand abia mai eram in stare de un dus. Treaba buna e ca am facut ce imi place si mi-a venit extrem de usor sa invat si sa lucrez cu tot dragul la proiecte.

Nu pot sa uit nici ca am trait cu £10 pe saptamana, din care imi luam numai lucrurile esentiale, ca sa imi platesc cursurile si materialele. Pentru cineva cu mana larga, e un sacrificiu extrem.  Mi-am luat mai mult gem pe paine pt pauza dintre cursuri decat am mancat vreodata in scoala generala. Abia imi permiteam o cafea de 0.65 pence o data pe zi, in pauza mare, care avea un gust infect, dar macar era mai ieftina decat cea de £1.60 de la Costa.Nu vreau sa sune ca am fost ultimul sarac, dar pe bune de nu am simtit ce inseamna sacrificiul financiar. Treaba e ca aici mi-am permis mai multe chestii decat mi-as fii permit vreodata acasa.

Pe langa toate astea, am continuat sa ma duc in fiecare duminica la Oxfam Boutique, magazinul de caritate. Am fost in fiecare duminica, cu regularitate, indiferent de vreme, de stare sau de alte lucruri pe care le aveam de facut acasa. Nu m-am lasat pana managerul nu mi-a zis ca sunt cel mai muncitor volutnar pe care l-a avut vreodata. Mare lucru auzit din gura unui scorpion batran.

M-am ambitionat sa merg la sala si sa alerg si sa depasesc tinta de 8 mile. Am ajuns la 9.5. (15km). M-am dus cu regularitate timp de 3 ori pe saptamana, uneori chiar mai mult.

PE LANGA TOATE ASTEA, am lucrat pt 3 luni fara nicio zi libera, de luni pana duminica, uneori de la 9 pana la 22.00, pentru bani in plus. De fapt, ca sa imi permit un tuns, o pereche noua de blugi si cateva accesorii.

In ultima luna mi-a casunat ca vreau sa dau de permis si sa imi iau masina, cand o sa strang bani (ok, la capitolul asta avem de lucrat). Asa ca am invatat in plus a tot ceea ce faceam pt testul teoretic, in fiecare zi. Si m-am ambitionat sa-l iau din prima. Asa, ca mandrie persoanla in fata astora britanici care au reusit abia dupa cateva tentative. Si l-am luat, cu 49 de puncte, din 50.

CA parte negativa, e ca nu am reusit sa slabesc celelalte kg care mi-au ramas, ca nu am apucat sa zbor cu balonul ( INCA!) si ca nu am fost in Scotia pana acum. Mi-am propus pentru anul asta sa invat spaniola bine, si constat ca sunt la jumatate si nu am facut nimic in directia asta. Aici e o mare dezamagire ca nu am facut mai mult, dar sper ca prind din urma si pana la sfarsitul anului sa trec cu brio pragul de incepator.

Cum au platit toate inapoi? Pai…sefii mei curenti imi fac diverse cadouri drept multumire, mi-au dat o marire de salariu, mi-au dat ocazia sa muncesc ore in plus, m-au ajutat cu tot ce le-am cerut si isi exprima zilnic aprecierea pt tot ce fac pentru ei. Profesorii imi spun mereu ce elev extraordinar sunt, am avut parte de atatea cuvinte bune la adresa mea, recomandari si am fost data exemplu de mii de ori. Astazi am primit un premiu. Aproape ca imi venea sa bazai cand am primit felicitarea din partea profesorilor cu un voucher de 10 lire.Nu am nevoie de mai mult. Nu am nevoie de nimic de fapt si nici nu ma asteptam la asa  ceva. Faptul ca au fost mereu increzatori in mine si m-au tratat cu tot respectul a insemnat mai mult decat ce mi-as putea dori vreodata.

In tot timpul asta am reusit sa imi fac si cativa prieteni exceptionali. Cat de norocos sa fii?

Sunt mandra de mine. Ca am supravietuit. Ca am facut atatea in 2 ani de cand sunt in Uk. Ca mi-am indeplinit atatea dorinte si pentru ca sunt un om nesatul si calic, imi fac zilnic altele noi.Ca mi-am luat permisul de munca, pe care scrie ‘no restriction on employment in the Uk’, care a sosit dupa 5 luni in care am stat cu frica-n san si la care ma uit zilnic si nu-mi vine a crede.Habar nu aveti cate scutece a trebut sa schimb pentru asta si cati muci sa sterg.

E pentru prima oara in viata cand sunt cu adevarat fericita de ce sunt, unde sunt, cum sunt cat am si ce fac. Am descoperit ca reteta nu e in a primi, ci in a da cat mai mult. Strange din dinti, persevereaza, urmareste-ti scopurile si spera ca esti pe drumul bun.

Intr-o zi, hard work will pay off. Dar cel mai important nu o sa fie sa primesti laude si recompense, si eventual sa astepti o statuie, ci sa stii tu pentru tine ca ai facut tot ce ai putut. Nu vreau sa ma umflu in pene pe aici cu viata mea minunata din UK. Da, sunt intr-adevar unde vreau de cand imi imaginam oare cum arata Big Ben-ul in realitate de la varsta de 8ani. Am avut o gramda de temeri ca lucrurile nu or sa iasa cum vreau eu si nu m-am asteptat la absolut nimic, ci doar sa supravietuiesc. Am primit in schimb o multitudine de bunanaturi pentru care o sa fiu recunoscatoare mereu. Cel mai important, am realizat ca uneori iti trebuie putin curaj dar mai multa determinare ca sa reusesti ceva.

Oamenii inca se mira ca nu am pe nimeni din familie aici. Mda. Tin si acum minte ziua de septembrie cand m-am urcat in avion spre Uk si am sperat ca am facut decizia cea mai buna. Nu ma mai intrebati cand vin acasa, pentru ca raspunsul e  simplu : atunci cand mi-am incheiat calatoria aici.

Astazi am avut prima zi de training. Daca asta e doar training-ul si deja sunt epuizata dupa 4 ore si eram 3 in cafenea, nu vreau sa ma gandesc cum o sa fie cand o sa lucrez de una singura. Am facut o gramada de cafele, ceaiuri, english breakfast, sandwich-uri, ba chiar un fajito. Si am spalat vasele de vreo 5 ori.

La cafeneaua asta e un du-te vino continuu. Serveste un client, fa o cafea, apoi fa un ceai, ma fa o cafea, goleste mesele, serveste mancarea, spala vasele, fa un sandwich, goleste cupele pt cafea, fa un toast, etc etc. Pana acum nu e complicat. Adica cel mai dificil mi se pare sa infasori burrito si sa tii minte toate ingredientele pentru fiecare, sa nu mai pomenesc de preturi si care cui vine. Dar treaba cea mai draguta e ca patroana (din Columbia) si cu tipa din Mexic sunt ambele instructoare de Zumba si in momentele de liniste dansau si cantau.

I love latin people! Pe bune acum, dar atmosfera din cafenea e extraordinar de calduroasa si comfortabila. Si oamenii astia chiar muncesc, si o fac zambind. Deja m-au invitat la o petrecere vineri,dar inca am celalalt job.

Maine probabil ca o sa stau mai mult si o sa am si mai multe responsabilitati. Deja patroana, Joanne, cum primea o comanda imi zicea ‘ 2 bacon and 2 coffees, and then a fried egg’. Si eu eram ‘aaaa……..how do I turn the cooker on’?. Da, asta e partea nasoala. Trebuie sa prajesc oua pentru full english breakfast. URASC sa prajesc oua! Imi e frica si nu imi place si….imi tremura mana pe tigaie, in timp ce stau la 5m sa nu sara uleiul pe mine.Am ramas traumatizata de cand mi-am facut odata 2 oua acasa si au explodat in toata bucataria, imprastiindu-se pe hota, pereti, aragaz, podea. De la explozie, pana si tigaia s-a mutat din loc. Nu stiu ce oua au fost alea, dar de atunci prefer omleta sau nimic. Dar aici va trebui sa prajesc oua..si nu unul, ci o gramada zilnic.

Ok, e o gramada de gatit. Adica pe bune…cartofi prajiti, calesti diverse lucruri, supe, mancarui etc. Si o gramada de tocat….si nu-mi place nici sa toc, nici sa nimic. Daca ar fii dupa mine, as pune un robot de bucatarie acolo. Si pe langa asta, mereu m-a panicat ideea ca o sa imi tremure cafeaua in mana in timp ce o servesc cuiva. Sau mai rau, o sa o vars peste ei, in timp ce o pun pe masa. Si steamer-ul ala de la expressor pt latte? era mereu echivalentul unui cosmar. Dar astazi am facut peste 20 de cafele si sandwichuri si slava cerului, nu am varsat niciuna, desi m-am miscat cu slow motion cand le serveam clientilor. Apoi am sters totul cu un zambet larg si am scuipat in san ca s-a intamplat nicio tragedie.

Am invatat o gramada de lucruri in doar 4 ore. Pentru 3 saptamani de acum incolo o sa am jobul curent, jobul asta la cafenea, si sfarsit de cursuri si diverse examene. Deja le-am dat mailuri profesorilor mei sa ii anunt ca ne vedem direct la examen, ca nu mai am timp sa mai trec pe acolo. Programul meu suna f incarcat, dar culmea, sunt tare multumita.

Sper sa va tin la curent cu ce se mai intampla prin cafenea.

Astazi a fost o zi lunga. Nu am vrut sa ma trezesc de dimineata, asa ca nu am fost la primul curs. Oricum eu sunt inaintea tuturor, am facut toate tunsorile, si tot ce fac e sa exersez tehnici pentru nivelul doi. Si sa spun drept, e extrem de plictisitor sa concurezi cu tine insuti. Adica eu imi fac lucrarea intr-un anumit fel si apoi ma duc la profa mea sa verifice. Si conversatia e ceva de genul :

‘Eu :I’ve finished. Is this ok?

Teacher: Yeah, that’s great. Exactly as it should be.

Eu: Ok, but what should I change? I know that it’s a bit too loose on this side and I’m not sure if this should stay like this…

T: No, it’s fine.Well done.

Eu: But…what should I do next time? how should I improve it? does it have to look like this??.. and I didn’t know if I should start from this side instead of…

T:…… ( deja a venit altcineva cu alta problema si m-a pierdut).

Moment in care ma simt ca o idioata. Fac lucruri pe care colegi de-ai mei nu sunt in stare sa puna mana sau sa inceapa si sunt singura care practica Level 2 skills pentru ca mi-am terminat toate proiectele si am dat toate evaluarile de la Level 1 cu cateva luni in urma. Si oricat de bine suna asta, mi-as fii dorit sa nu ma fi grabit sa imi fac toate proiectele atat de repede. Cand spun proiecte sunt de fapt 11-12 unitati, fiecare cuprinzand o parte teoretica si o parte practica, uneori chiar si o testare. Asa ca am avut o unitate despre samponat, una despre Health and Safety, una despre face painting, despre Plaiting and Twisting, Cutting, Style and Dress hair, si tot asa. Mie lucrurile mi s-au parut extrem de simple, dar ma tem ca nu cumva, in viitor, sa nu ma lovesc de lucruri mai complicate si sa imi dau seama ca nu ma descurc. De fapt, cel mai mult ma tem sa nu fiu ca una din persoanele alea care au facut un curs de frizerie de 3 luni si de la care pleci cu lacrimi in ochi dupa o tunsoare.

Pentru ca viitorul suna bine, sau nu suna inca deloc, dupa al doilea curs am trecut prin oras, inarmata cu un brat de CV-uri frumos sortate si aranjate pe categorii. Si am depus cam peste tot. Pare infricosator si ma gandesc ca multi nu isi gasesc joburi tocmai pentru ca nu pot depasi pasul asta, in care trebuie sa te duci la receptie si sa intrebi daca au posturi libere si daca poti sa iti lasi CV-ul. Am fost in locuri unde nu am intrat deloc pana acum, intr-unele in care chiar mi-ar placea sa lucrez si am fost intampinata de o atmosfera pozitiva, si locuri intimidante unde nu as fi indraznit sa intru ca sa cumpar/comand ceva. Am fost insa in locurile unde mi-ar placea sa lucrez si le-am lasat pe celelalte pentru final, celelalte de genul Shoe Shop unde miroase a chinezarii ieftine si unde o sa aplic daca nu pica altceva. Pentru ca pana la urma orice job e mai bun decat nimic.

Am fost si in cateva saloane, dar am realizat ca e prea putin probabil sa ma cheme intr-un salon, avand in vedere ca trebuie sa ma plateasca. Dar…nu se stie cat noroc am, asa ca am pus cv-ul acolo, sa fie.Dar dintre toate lucrurile, dupa 2h de mers incontinuu prin oras si depus cv-ul in fiecare loc ( ramanandu-mi multe altele pentru o alta zi), mi-a ramas gandul la un restaurant mexican. Unde era o mexicanca tare draguta, care mi-a explicat ce inseamna jobul si daca sigur vreau sa aplic. I-am zis ca I’m not afraid of hard work si a inceput sa rada, spunandu-mi ca se invata repede sa gatesti mancare mexicana si a facut un semn pe scrisoarea mea de intentie si mi-a promis ca o sa ma sune saptamana viitoare.

Durham, fiind un oras superb, cu o catedrala si un castel care atrag mii de turisi anual, plin de studenti, abunda in cafenele si restaurante. Si fiecare in parte are o nuanta medievala. Si mereu m-am imaginat fiind de partea cealalta a barului, unde faci cafele si servesti clienti si cunosti mii de persoane. Si vorbesti zilnic cu cineva. Si servesti prajiturele, in timp ce scrii caligrafic cu creta alba pe o tabla neagra oferta zilei.

In final, nu stiu unde o sa lucrez. Fie Topshop, magazinul cu haine pentru batrani, cafeneaua de pe pod, sex shop-ul din centru, magazinul cu felicitari, restaurantul unde obisnuiam sa iau pranzul, cafeneaua de langa rau, restaurantul mexican, ceainaria micuta dintre banci,Saks, salonul italianului sau curatatoria de haine, important e ca am nevoie de un job si orice ar fii, e o experienta.

Si daca nu apare nimic de aici, Newcastle  e la 30 de minute cu trenul, fix cat faceam de acasa pana in Romana. Asa ca acolo sigur gasesc ceva.

Lucrurile aici sunt destul de tensionate. In numai 3 saptamani termin cu ambele cursuri si acum sunt aglomerata cu toate proiectele, pe care am incercat cat am putut sa le tin sub control. In acelasi timp ma aproprii cu pasi grabiti de momentul cand va trebui sa ma mut, iar faptul asta ridica multe alte probleme care trebuiesc rezolvate inainte. Se pare ca asa e mereu…o perioada in care nu se intampla nimic, iar apoi o perioada in care au loc tot felul de schimbari.

Am aflat ca e un loc liber la Toni&Guy si mi-am depus CV-ul. Doar faptul ca a trebuit sa ma duc acolo si sa las cv-ul meu receptionistei m-a facut sa am palpitatii, dar eventualitatea unui interviu imi provoaca mari emotii. De trei saptamani de cand mi-am depus CV-ul stau cu telefonul zilnic in mana si ma gandesc la tot felul de situatii. E extrem de stresant si frustrant sa stii ca ai facut tot ce era de facut si acum lucrurile depind de altcineva. Sper doar ca managerul salonului sa fie placut impresionat de cv-ul meu si sa ma cheme la interviu. Si sper sa nu existe o concurenta prea puternica.Dar sunt convinsa ca intr-o zi tot o sa lucrez pentru T&G, asa ca daca nu o sa fie acum, inseamna ca e cu un motiv si trebuie sa modific ceva.Oricum, ar fii dragut ca daca cititi articolul meu sa-mi tineti si pumnii in acelasi timp.

In alta ordine de idei….e super frustrant cand ceilalti din jur ma intreaba de ce vreau sa fac hairdressing si nu altceva, pt ca am ‘potential’. Si de cele mai multe ori, acel altceva sugerat are legatura cu finante sau marketing (cat de plictisitor!). Ce ma enerveaza cel mai mult e ca in cele mai multe cazuri, persoanele care nu si-au aranjat propria viata se gandesc sa isi dea cu parerea referitor la ceea ce ar trebui sa fac sau nu. Mi-am dat seama ca nu are rost sa explic cat imi place sa fac asta si cate bucurie imi aduce hairdressingul. Si prejudecatile celor din jur ca inseamna ca nu esti in stare de altceva, din moment ce faci hairdressing, nu or sa imi schimbe planurile vreodata.

Imi place atat de mult ceea ce fac, incat sunt nespus de recunoscatoare ca am avut curajul sa incerc sa fac un curs, sa vad cum e. Si faptul ca va trebui sa am un job in domeniul asta inseamna ca nu va trebui sa lucrez o zi.

‘Hairdressing is the only craft in the world which not only makes people look better, but it makes them feel better about themselves’ . The Great Vidal Sassoon.

Probabil ca o sa vezi ca iti doresti mai mult decat un singur lucru. Iar acel lucru este invaluit intr-o poveste si are o semnificatie. Si poate o sa te surprinzi visand cu ochii deschisi la un ring de dans. Poate ti-ar fii mai usor sa scrii totul pe o foaie, exact asa cum iti vine in cap. Si apoi sa incerci sa faci un clasament, punand in top lucrul cu cea mai mareata semnificatie pe care o poarta pentru tine. Aici treaba grea!

Apoi, odata ce ai terminat cu asta, incearca sa identifici modalitatile prin care poti obtine ceea ce iti doresti. Vrei sa fii miliardar? Asta e cea mai importanta dorinta pe care o ai? Toate bune si frumoase, nu suntem aici sa judecam dorintele cuiva. Dar stii ca asta nu o sa se intample peste noapte, nu? Pana si daca vrei sa castigi la loto, trebuie sa faci efortul sa te deplasezi pana la kiosk si sa faci sacrificiul finanaciar, si apoi mental de a cumpara si scrie un bilet. Efort care vine la pachet cu toate grijile si framantarile ca nu ai ales numerele care se voiau a fi cele norocoase si ca nu ai ales momentul potrivit. Cine a pus vreodata bilete la loto stie ce spun aici si cat de greu e sa alegi numerele pe care sa le incercuiesti. Parca e mai simplu sa puna altul biletul pentru tine si tu a doua zi sa primesti doar un telefon prin care sa fii anuntat castigator, nu-i asa?

If you don’t design your own life plan, chances are you’ll fall into someone else’s plan. And guess what they have planned for you? Not much.
Jim Rohn