Vineri.

M-am trezit la 5 jumatate. Am ramas singura cu copiii peste noapte si…se pare ca sunt cei mai matinali copii din toata lumea. Lucky me! Plini de energie, s-au invartit si alergat prin casa pana la 9, cand am inceput sa ii trimit la scoala. Mai intai Rohan, apoi catelul si apoi Shyre. Am doua ore de liniste, in care pot sa butonez telecomanda si sa intru pe diverse site-uri de fasion style, fara sa ma baraie nimeni ca vrea apa, vrea desene, vrea sa faca pipi sau ii e foame. Chiar daca I want doesnt get, au un stil special de a repete intr-una ceea ce vor, chiar si pentru o ora intreaga, ca o placa zgaraiata, incat ai face orice sa nu intre in faza de repeat.
Am inghitit o cana imensa de cafea tare si tot imi e somn. Am dormit doar 9 ore…si nu 10 cum imi propusesem. As mai dormi totusi inca alte 9 ore.
Ieri am fost sa ma tund. Denice, mama copiilor, a facut programare la un salon (Power cutz) la care ea merge regulat. Dupa nume suna interesant si cand ma aflat cat costa doar tunsul am zis ca trebuie sa fie ceva de capul lor. Ma asteptam sa fie un salon de super fitze, cu hairstilisti super priceputi si indemanati si care sa aplice ultimele tendinte din 2010 pe parul meu. Cand colo…am nimerit intr-un salon in care erau 3 femei in varsta care aveau un nor de fixativ deasupra capului si un mos care citea ziarul, plus doua pustoaice la receptie care nu stiau de capul lor. Am zis sa nu judec dupa aspect si sa nu mai iau dupa tunsorile celor de acolo. Cizmarul nu are cizme….asa ca, am mai dat o sansa. Nu m-am gandit cum as vrea sa ma tund, stiam doar ca bretonul a crescut prea mult si as vrea sa-mi tai varfurile tocite, dar m-am gandit ca ma las pe mana lor. Asta inainte sa vad cum sta treaba.
Cred ca mai mult de rusine fata de Denice am acceptat sa ma urc pe scaunul ala…. caci altfel imi venea sa fug mancand pamantul. I-am explicat eu aleia cum sa ma tunda si din ‘chopped, but in a nice way’ a iesit un totul tuns la fel. Unde ma duc sa ma tund eu stiu cum merg lucrurile. Arata oribil la inceput dar in final sunt atat de fericita de noua tunsoare incat ma tem sa dorm noaptea, de frica sa nu imi stric parul. Aici m-am prins ca asa cum e la inceput, asa va fi si la final si, cu indicatii specifice, am reusit sa fac ceva ceva de care sa fiu multumita. As fi putut sa ma tund si eu singura acasa asa daca mi-as fi cumparat o foarfeca de filat si cred ca m-ar fi costat tot mai putin de 20 lire. Si in pretul asta nici macar un feon sau un indreptat cu placa nu a fost inclus.
Ii spuneau eu cuiva ca imi e frica sa ma tund aici.
Ma gandesc oare cum ar fi sa am salonul meu si sa am si un personal bun care stie sa-si faca treaba.
Momentan revin la oile mele. Se pare ca pasiunea pentru Patrick Watson continua de luni bune si ma surprinde si pe mine faptul ca inca nu m-am saturat de aceleasi melodii.
Apropo de asta, l-am vazut pe Rod Stewart la tv la o emisiune si arata super fresh si e extrem de haios. Si-mi place cum isi poarta parul la cei 6o si ceva de ani ai sai. De fapt cred ca ma mai mutl ma surprinde ca cineva de varsta asta sa mai detina atata par.
Nimic nou in rest. Mi-am pierdut telefonul dar asta nu se pune ( ma bucur ca cel putin nu era telefonul meu).
Hai cu weekendul!

O alta saptamana.

Aseara mi-am propus ca de azi sa ies in fiecare dimineata la alergat, fie vant, fie ploaie, fie ceata sau intuneric. Ceea ce inseamna ca in fiecare zi sa ma trezesc mai devreme si in 5-10 min sa iau cu asalt natura in fata. La propriu. Steve, tatal copiilor, a participat la diverse maratoane si pe langa ca iese la alergat regulat, isi cumpara si reviste specifice. Habar nu aveam pana acum ca exista reviste dedicate iubitorilor de jogging. Asa ca, intr-o zi, frunzaream ‘Runner’s World’ si am descoperit ca oamenii chair fac asta!Ies la alergat in fiecare dimineata, indiferent de vreme. Ciudata specie mai suntem, dar totusi, daca altii pot, eu de ce nu as putea? (zise voinica din mine).
Mi-ar placea sa fiu genul ala de persoana care alearga zilnic, oriunde si oricum, si are mereu o sticla de apa plata in mana (si ma si vad cu pletele in vant, un maieu si o foaie cu un numar pe spate, intrecand-o pe Szabo). Asa cum mi-ar fi placut sa fiu si genul ala de persoana care invata la Oxford University si sta toata ziua la birou si citeste. Dar, nu sunt nici una, nici alta.
Mi-am cumparat adidasi speciali, hainute si astept doar cineva care sa ma tracteze si eu sa pretind ca alerg. Trebuie sa imi mai iau manusi, un batic pentru fata si … probabil inca o pereche de colanti ca sa fac fata gerului. Sau as putea sa ma arunc intr-un sac, cu totul , in speranta ca nu o sa simt niciun firicel de aer rece.

Mi-am mai zis eu asa..in gand…aseara…ca alerg alerg, dar degeaba o fac daca mananc multa ciocolata zilnic. Asa ca de luni taiem si ciocolata de pe lista. Ba nuuuuuu, mai bine taiem orice contine zahar si vine la ambalaj. Sau la vrac, nu conteaza. Chiar daca Steve a cumparat ieri o minunatie de ‘Frudge’ si Denice mi-a adus o cutie imensa de bomboane de ciocolata cu diverse tipuri de menta. Nu o sa ma ating de ele. Pentru ca eu sunt mai puternica decat un produs alimentar! Si pana la urma…am reusit sa ma las de fumat si de baut cafea, de ce nu as putea sa renunt la dulciuri?

Si o sa fac si in fiecare seara cate 200 de abdomene, combinate. Indiferent cat de obosita o sa fiu si cat de bine mi-ar fi sub paturica la tv. Pentru ca, daca altii pot, eu de ce nu as putea, nu-i asa? ( se pare ca ma raportez constant la ‘altii’, dar nu am descoperit inca daca sunt tot oameni sau altceva).

Si pe langa toata artileria asta de ganduri cu privire la partea exterioara din mine, am zis ca de luni o sa zambesc mai mult si o sa fiu mai politicoasa cu toti oamenii pe care ii intalnesc. Chair si cu micutul Shyre. Nu o sa ii mai zic pe un ton militaresc si amentintator ca daca nu mananca va fi vai de curul lui. (adica il trimit la somn). O sa il rog sa manance si sa am rabdare pana deschide gura. Shyre, pustiul de 2 ani, cel mai incapatanat copil din lume. Daca suntem in mijlocul nicaieriurlui si ii zic ca il las acolo daca nu vine, si ma fac ca plec…el imi zice ‘bye’. Dar nu, nu traumtatizam copilul si nu incercam sa ii inhibam personalitatea. Are dreptul ca orice alta fiinta vie sa se exprime si sa decida, chiar si la 2 ani, daca vrea sa manance broccoli sau nu. Asa ca de luni o sa fiu si mai draguta cu el. Eventual o sa il las sa se uite la fardurile mele si daca e cuminte poate chiar sa puna mana pe ele.

Si luni a venit. M-am trezit cu o ora mai tarziu decat trebuia ca sa ajung in timp record la alergat si inapoi la dus. Saracul catel nici nu a mai apucat sa iasa la plimbarea de dimineata, pentru ca mi se parea prea frig sa il scot. Chiar daca era dragut ca era ceata si ma simteam ca pe un norisor, am preferat sa ii deschid usa si sa il trimit in curte.
De frustrata ce am fost ca am inceput ziua, implicit saptamana, prost, am desfacut niste bomboane de cioco cu menta. Apoi am zis ca nu mai mananc micul dejun, ca deja am luat un aport serios de calorii pentru o singura zi. Doar ca pe la pranz am descoperit ca avem noua ciocolata cu portocale, in forma de portocala. Mi s-a parut fascinant ca puteam lua felii de ciocolata, asa cum sunt cele de portocala. Si nu prea m-am putut opri.. (e vina mea ca erau prea bune?). Cred ca dupa o ora am mancat o punga mica de jeleuri si…. am zis sa am o alimentatie sanatoasa si am introdus un mic mar in ecuatie. Apoi am simtit ca inca imi e foame si am stiut ce o sa-mi potoleasca foamea: o mini punga de M&M-uri…plus un mic baton de Mars.
Si recunosc ca am gustat din fiecare bucatitica de Fudge in parte… doar erau arome diferite, nu?
Stiu ca nu trebuia sa arunc feliile de rosie si castravete, la masa de pranz, si sa mananc doar partea cu cascaval topit si unt….dar nu eram in starea necesara pentru legume. In schimb, ca sa ma hidratez, am baut cateva cani de ceai. Si am facut cateva abdomene (fix cat 3 melodii de la Garbage).
Acum il aud pe Steve ca prepara cina si ma intreb oare ce minunatie o sa mai mancam. Mereu promit ca o sa cer doar jumatate de portie si o sa ma retrag la desert. ( de preferat inainte sa il vad).
Sper ca in seara asta sa nu imi mai umplu buzunarul cu bombonele de ciocolata…asa ca pentru un somn bun.

Si nu vreau sa ma scuz, dar am descoperit ca am glicemia si colesterolul scazute. (conform analizelor) si am grija de sanatatea mea. Doar nu ar trebui sa astept sa lesin acum,doar pentru ca sangele meu nu are suficient zahar? Mai bine sa preintampini decat sa tratezi..

O alta saptamana ratata in care nu am reusit sa fac ce mi-am propus. Poate de maine…

I quit!

Arh! Tot procesul asta e atat de obositor cateodata.
In primul rand totul porneste de la mersul la magazin sa iti cumperi produsele care promit marea cu sarea. Iti cumperi tot felul de creme miraculoase si speri in sinea ta ca de data asta vor face si ce scrie pe eticheta. Ajungi acasa si iti zici ca de acum incolo te vei da cu crema aia si de 5 ori pe zi daca e nevoie.
Te dai in prima zi, te dai a doua zi si apoi iti dai seama ca de fapt totul este o exagerare totala. NU o sa ai niciodata tenul ca tipa care pozeaza pt reclama. NU o sa ai niciodata genele atat de lungi, nici daca tragi de ele in fiecare seara. NU o sa o ajungi niciodata pe Angelina daca folosesti gloss-ul ala si NU o sa se intample niciodata sa nu iti mai cada nici macar un fir de par.

Si apoi pe langa asta…..senzatia aia de frig dupa ce te dai cu crema e groaznica. Sau cateodata esti atat de obosita sa petreci jumatate de ora in baie doar pentru a te da cu sampon, clati, apoi balsam, calti, apoi masca, clati iar apoi, dupa ce se usuca sa folosesti spray-uri si creme pe uscat. Unde mai pui ca te tunzi si in doua saptamani creste si nu mai are nici o forma. Sa nu mai mentionez de placa de indreptat parul, blestemul zilelor noastre.
Sau ce te faci pur si simplu cand ai un par care nu vrea sa stea cum vrei tu. Indiferent cum ai vrea, el nu vrea!!
Uneori se mai intampla sa dai o avere pe fondul de ten si sa ajungi acasa sa constati ca la lumina naturala arati ca si cum esti pe patul de moarte. Sau iti cumperi un parfum si constati ca ti se face rau de la el.
Si toate cremele alea de fata pe care trebuie sa le cauti bine si sa le testezi inainte pana sa te fixezi asupra uneia care sa iti fie intr-adevar buna.
Hidratare, hidratare, hidratare! ok….daca cu creme ne putem da, ca sa mirosim a micsunele si a flori de mar, ei bine mie mi se pare groaznic sa bei apa. Am incercat si cu lamaie si portocale si cu arome si tot degeaba. Pana am inlocuit-o cu ceaiuri. DAR nimeni nu iti zice ca te duci sa faci pipi din 10 in 10 minute si e de-a dreptul enervaaaaaaaaaant! Mi-e frica sa beau noaptea apa doar pentru ca stiu ca o sa ma trezesc peste noapte si nu o sa mai adorm la loc.
Si daca asta nu ar fi de ajuns…… mai e cosmarul cu ingrasatul. Spre exemplu, mergeam la sala de langa mine. Era ok, totul bine si frumos, munceam pentru ca in final dupa 2h zilnic se vedeau rezultatele. Dar englezii astia nu au sali de aerobic. Nu pot sa cred asa ceva. Eu am in zona acasa cel putin 3-4 sali, si ma refer doar la o statie- doua distanta de autobuz. Aici singura sala e in alt oras…si este extrem de scump. Incep sa inteleg de ce femeile de aici arata asa.
Un alt cosmar e sa iti cumperi haine. Oricat de frumos ar parea sa te duci la cumparaturi, cand ochiesti in sfarsit o bluza care sa iti placa…constati ca arati oribil in ea. SAU cum se face ca niciodata nu gasesti pantaloni pe marimea ta. Ori iti iei prea mari si arata ca pe gard, ori iti iei mai mici si simti fiecare cusatura pe picior, cum te tine cand te apleci.
Ca tot veni vorba de haine…. cel mai enervant mi se pare cand trebuie sa ma duc la un anumit eveniment. NEAPARAT trebuie sa imi iau fusta, sau tocuri, sau nu…sa imi iau o bluza decoltata, ca sa arat ca nu fac parte din alta specie extraterestra si de fapt fac parte din partea feminina a omenirii. Nu am nimic cu lucrurile astea si nu, nu sunt genul ala care interzice epilatul doar pentru ca femeile sunt egale cu barbatii. Spun doar ca tocurile mi se par incomode, ma doare spatele groaznic, ma misc ca un robot si am mereu senzatia ca o sa vin in nas. Fustele nu imi plac pentru ca vin mana in mana cu tocurile si daca ar trebui sa imi iau fusta potrivita ar insemna una pana la glezne. Pentru ca nu cred ca ar fi cineva incantat sa vada niste picioare albe. Imi pare rau ca nu fac solar si nu merg la strand. Ar trebui sa fiu decapitata in piata publica pentru asta. Iar cand stau la plaja ma inrosesc si in cazul fericit in care nu ma ard si fac insolatie, bronzul trece mai repede decat traseul apei de la robinet pana in Dambovita.

Acum ca am 22 de ani…. am zis ca poate este cazul sa trec la un alt tip de haine. Nu ma simt atat de confortabil cand persoanele din jurul meu se mira ca am varsta asta. Poate m-as simti mai bine in camasi si in cizme pana la genunchi sa nu pot sa merg si sa ma tem ca mi s-ar putea rupe tocul in mijlocul nicaierului.
Tot procesul asta e groaznic…si numai o fata intelege.
Uneori mi-as dori sa nu imi pese daca ma trezesc si am ochii umflati si fata alba si parul imi sta nicicum si sa ma comport ca si cum lucrurile astea nici macar nu exista. Sau sa am pielea fina si sa nu imi fac probleme ca daca mananc prea mult maine s-ar putea sa sara nasturii de la pantaloni.
Iar uneori….mi s-ar parea ca viata mea ar fi lipsita de culoare daca nu as petrece ore intregi in baie.

Intamplarea.

Zilnic ni se intampla sa intalnim diversi oameni. Uneori, datorita conjuncturii, incepem sa legam relatii. Uneori, cei pe care ii intalnim, isi continua drumul in secunda urmatoare dupa ce se despart de noi. Asa cum probabil ca nu voi mai intalni niciodata persoana care sambata s-a oferit sa imi deschida sticla de apa, in timp ce eu ma chinuiam in zadar. Asa cum probabil nu voi mai intalni niciodata pe cel care, intr-o dimineata banala in 41, in timp ce ma duceam la examen,mi-a oferit un briceag sa tai mai usor foile. Asa cum nu voi stii niciodata cine sunt cei cu care fac conversatie marunta in statia de autobuz sau in tren.

Ni se intampla uneori sa cunoastem oameni pe care nu vrem neaparat sa ii cunoastem. Pentru ca pur si simplu nu ne sta gandul la asta. Facem o scurta conversatie politicoasa, de introducere, in ideea ca oricum dupa aceea fiecare isi va vedea de viata lui ca si pana acum. Doar ca….. uneori se intampla lucruri nebanuite. Uneori se intampla ca persoana pe care ai cunoscut-o pe o strada din Sighisoara, intr-o zi caniculara, sa iti devina in timp o buna prietena. Sau persoana de la facultate pe care la inceput o considerai prea energica si prea sufocanta, ajunge sa iti fie cea mai draga persoana din lume. Chiar daca demult nu mai exista aceeasi conjunctura unde v-ati intalnit prima oara.

Uneori se intampla sa intalnim persoane pe care am vrea sa le cunoastem mai indeaproape, dar lucrurile pur si simplu nu se leaga.Uneori iesim cu oameni despre care nu stim mai nimic decat un prenume, dar cu care putem sa ne simtim ca si cand ii stim de o viata.

Cateodata, cei pe care ii abordezi vor fi deschisi si receptivi, cateodata isi vor da ochii peste cap si vor mima un sentiment de deranj exagerat. Intotdeauna vor exista cei care stramba din nas, dar mai multi sunt cei care te trag de mana pe ringul de dans si la plecare isi arata profund simpatia ca te-au cunoscut.

Mai sunt cei pe care ii cunosti de cand lumea si pamantul, dar care iti sunt cele mai straine persoane. La fel si tu lor.
Dar de la fiecare in parte poti invata ceva. Fiecare persoana cu care intrii in contact te imbogateste spiritual, si nu numai social. Uimitor este ca nu stii cu care din cei a caror mana abia o intinzi sa te prezinti, sfarsesti prin a petrece ani .
Uimitor este ca uneori oamenii pe care ii simpatizezi de la distanta si nu ai curaj sa te aproprii, ajung la masa ta, manati de circumstante, dupa multa vreme.

Se poate sa ajungi sa cunosti oamenii pe care nu credeai vreodata ca o sa ii cunosti si asta ii face sa fie fascinanti. Sa ii descoperi treptat treptat, pana ca, in final, sa constati ca tot sirul de evenimente a condus la INTAMPLAREA asta.
Se poate sa cunosti oameni politicosi, cu mult bun simt si plini de povesti langa care ai putea sta ore intregi ascultand pur si simplu.

Imi doresc sa cunosc cati mai multi oameni caldurosi in viitor, oameni de la care sa ma ce sa invat, langa care sa ma simt in siguranta si care sa imi prezinte o alta varianta a vietii decat cea stiute de mine. Imi doresc sa cunosc oameni sinceri si cu mult bun simt.
Traiesc fiecare zi ca pe o noua posibilitate de a cunoaste un vesnic prieten.

Pentru Steve si Denice.

Partea a doua, sau din aceeasi categorie.

Am tot vrut sa scriu. Ba chiar am vrut sa pun si o poza si nu a mers. Nu stiu cum se face, dar de fiecare data ori imi pica netul (traiasca internetul prin T-Mobile), ori ma intrerupe cineva, ori pur si simplu nu am idei. Sunt o persoana speciala si am nevoie de liniste si pace ca sa pot scrie ceva pe blogul asta, pare-se.
Nu stiu daca intentionez sa scriu despre Anglia, ca obiect de studiu in sine, dar o sa punctez cateva lucruri care m-au marcat suficient de tare sa merite a fi precizate.

Nu inteleg de ce englezii zic ‘cooking curry’. Am tot cerut explicatii suplimentare, dar lor li se pare normal sa zica asa. Am vazut isteria de pe aici, totul este cu curry, sau curry este specialitatea zilei. Mie mi se pare stupid sa zici asa. Si discriminatoriu. De ce nu folosesc spre exemplu ‘peper with beaf’.De ce nimeni nu gateste pieper sau boia? Va trebui sa studiez mai indeaproape cazul.

Mai devreme, cand serveam ‘curry with beaf and rice’ (!!), am fost intrebata daca vreau sa merg vineri la petrecerea de Halloween, la pub. Plus o petrecere surpriza pt ‘Chloe’,a carui zi a fost, din partea careia am primit o felie de tort si am sfarsit zicandu-i la multi ani, desi nu stiam exact despre cine e vorba. Sa merg, sa nu merg? Urasc cand sunt pusa in situatia asta, de indecizie maxima. Daca merg…s-ar putea sa ma plictisesc, nu cunosc pe nimeni… pe ‘Chloe’ abia am vazut-o 2 sec …si are totusi 18 ani. (hai sa zicem ca merge pentru o noapte, in loc sa stau singura). Nu o sa pot sa stau la bar cu Steve sau Denice, caci ei vor fi ocupati cu clientii si nici nu pot sa ma bag in seama peste oameni, chiar daca sunt foarte politicosi si draguti. I’m not that kind of girl…. sa abordez oameni. Ar fi destul de penibil sa stau singura acolo si dupa jumatate de ora sa ma intorc acasa. Adica peste gard. Si nu ar fi doar asta problema…dar daca merg trebuie sa imi iau un costum. Si nu am nici cea mai mica idee ( ma gandeam la vrajitoare sau..pirat…)…apoi trebuie sa caut culori undeva…. Si nu cred ca sunt atat de creativa cand vine vorba sa imi fac fata sa arate cat mai infricosator posibil. ( chiar daca lucrurile astea se intampla uneori natural…fara nici cea mai mica intentie). Ca era doar Halloween-ul era cum era…dar unde mai pui ca acum e si o petrecere surpriza, la care nu stiu daca am fost invitata de familie sau de cei care detin pub-ul,caci aici poate fi o mare diferenta. Bunul simt civic ma trimite cu gandul ca va trebui sa apar si cu un cadou, ca asa se cade….si ma simt cam batrana sa cumpar ceva pentru o fata de 18 ani. Tinerii astia de pe aici sunt nascuti cu telefoanele in mana si le ies mereu fire de prin urechi…asa ca cel mai probabil setul meu de lotiuni de corp si lucruri pentru imbalsamat nu cred ca s-ar potrivi. DAR, daca nu ma duc risc sa fiu nepoliticoasa. De doua ori…fata de familia lui ‘Chloe’ ca e petrecerea ei surpriza si fata de Steve si Denice ca m-au invitat…. Ma mai gandesc, desi vad ca e mai convenabil sa fiu nepoliticoasa si sa dau vina pe faptul ca noi nu sarbatorim Halloween.

Trecand peste dilema mea de ultima actualitate,vroiam sa descriu cum a decurs vizita pe care am facut-o la Oxford, duminica. De cand sunt aici am o prietena care in fiecare mesaj ma intreaba daca am fost la Londra. De fapt…majoritatea asta ma intreaba. Nu ma grabesc..sunt doar 40 de minute cu trenul si am tot timpul din lume sa ma duc, dar nu inteleg de ce oamenii cred ca o tara are doar o capitala si s-a terminat cu restul. Eu mi-am propus sa vizitez cat mai multe orase pot, cu mult noroc sa ajung si pe la mare, si Londra e la sfarsit. Si cum spuneam ca as dori sa vizitez Oxford-ul, my wish is their comand si m-au dus. . Am fost impresionata de aerul studentez, un fel de Regie in varianta imbunatatita, multi multi tineri, multi dintre ei draguti si bine imbracati, altii la fel de dezordonati si lipsiti de gust. Multe magazine, taxi-uri pictate cu tabelul lui Mendeleev si tot asa. Am plecat cu un regret ca nu invat si eu la Oxford University.

Acestea fiind spuse, este 11.20, trecut de mult de ora mea de somn si ma pregatesc de incheiere. Aseara am avut toata noaptea propriul meu vis Saw, in care ma chinuiam sa trec peste probe care mi-ar fi putut aduce sfarsitul. Sper ca in seara asta sa nu visez nimic. Doar atat vreau.

Sfarsit de saptamana bun si weekend minunat!

De prin Anglia culese. Prima parte.

Bun. Acum ca m-am asezat confortabil pot sa incep sa scriu despre proiectul Anglia.

Entuziasmata ca in sfarsit ajung aici, mi-am cumparat biletul, mi-am ales locul in avion ( bineinteles ca am avut proasta idee sa imi aleg la geam si in fata, ca sa fiu suficient de panicata cand a decolat si sa am sentimentul ca se rastoarna avionul fix pe partea unde eram eu). Langa mine era o batrana si un tip pletos si ciudat care a dormit tot drumul. Tot personalul era englez…de la capitan pana la pasageri si ma simteam discriminata. Mi s-ar fi parut normal ca daca iau avionul din ROMANIA sa mi se dea instructiunile de securitate in romana. Daca ramaneam fara oxigen si nu as fi inteles engleza si nu stiam ce sa fac cu masca aia?? Trecand peste asta….cand eram intrebata daca vreau ceai mi-era asa jena sa deschid gura peste accentul lor impecabil incat dadeam din cap si speram sa nu ma intrebe nimeni nimic altceva. Vroom vroom…sau bzzzz bzzz si am ajuns. Am vazut Palatul Parlamentului si London s Eye de sus..deocamdata.

Ei bun…imi zic. De ajuns am ajuns intreaga…acum descurca-te si cauta-ti bagajul. Dincolo de faptul ca Heathrow este foarte mare, ma asteptam sa fie si complicat dar a fost extrem de simplu sa gasesc bagajul si iesirea. Cand am iesit, la bara ( sau bariera) ma asteptau ei. Erau extrem de zambitori si de glumeti. Steve, Denice, Rohan& Shyre. Am ajuns la ei,  mi-au aratat casa, camera mea si au comandat mancare chinezeasca. Evident ca prima impresie a fost : wow, cat de tare. Amandoi plini de tatuaje si cu cateva pierce-ri, casa lor decorata intr-un mod foarte calduros, efectul creat de serpii ca animale de companie si mastile voodoo de pe pereti plus copiii extrem de cuminti ( despre care mi se spusese ca sunt mici teroristi in actiune).

A doua zi mi-am pus ceasul la 6 sa ma trezesc. Dar m-am trezit la 8. Am coborat si ei m-au intrebat de ce m-am trezit atat de devreme. Eu intelesesem ca Shyre se trezeste la 6 si am crezut ca atunci trebuie sa ma trezesc si eu, dar DIN FERICIRE nu ). Cred ca acum eram deja acasa. Niciodata nu m-am trezit mai mult de doua zile la rand la ora 6.

Dupa aia totul a decurs super normal intre noi. Au trecut 3 saptamani de cand sunt aici si pe de o parte nu-mi vine sa cred ca a trecut atat de repede timpul, pe de alta parte totul mi se pare atat de familiar.

Acum doua saptamani am fost in Bletchley ( un orasel apropriat) iar astazi am fost in Milton Keynes. Evident ca am tocat toti banii pe care i-am avut la mine, dar exista doua explicatii pentru asta :

- totul este f scump.

- mi-am luat numai lucrurile NECESARE. (da…chiar si spray-ul Junk Hair pt  protejare impotriva caldurii emanate de placa de par este necesar).

Si cum nu am mai scris pana acum ( pentru ca nu stiam exact despre ce sa scriu), astazi, in timp ce ma ratacisem in MK Shopping Centre ( iar eu nu ma ratacesc de obicei ) ma uitam la oameni. Mi-am dat seama ca am un tip de gandire cu totul diferit. Majoritatea din tinerii de pe aici sunt cam grasuti. Si se imbraca foarte prost. Si isi fac parul ciudat. Hai nu zic, nu am nimic cu cei cu creste, par roz, verde si cum mai vor ei (sunt destui si dinastia) dar…… ceilalti…oh dumnezeule. Daca ar exista Hair police ar trebui toti arestati. In special fetele. Si ma uitam la ei si ii judecam pentru lipsa lor de interes pt aspectul fizic. Ma uitam la pustii aia care venisera in mk shopping centre sa isi cumpere lucruri si pacat de faptul ca au bani dar nu stiu ce sa isi cumpere. Adolescenti obsedati de facebook, twitter, blueberry si iphone si mac si tot asa.  Credeam ca viata in Anglia inseamna sa stai in baruri si sa o tii in chefuri, nu sa stai in casa sa te uiti la X Factor si Tru Blood..

Adica da…eu astept sa inceapa X factor pentru ca nu am prieteni aici ca sa ies la ora asta cu ei, iar jos la pub nu vreau sa ma duc sa port conversatii cu oameni trecuti de 50 de ani ( care sunt ok, sunt haiosi, sunt inteligenti, au povesti de spus dar langa care nu ma simt in largul meu).  Din pacate, satul unde stau eu nu are prea multi tineri ( abia azi am vazut o tipa si un tip urcand cu mine in autobuz), dari n rest sunt ori batrani ori mame cu copii.

Oricum…ma certam pe mine ca nu sutn destul de toleranta si daca cineva vrea sa poarte colanti in public si un top scurt cand are 100 de kg, ar trebui sa fie o alegere persoanla si nici macar sa o iau in seama. Daca asta e stilul lor poate nu ar trebui sa ii judec pentru cum arata sau cum se poarta. Stiu ca nu ii cunosc, dar sincer toata infatisarea asta a lor nici nu ma indeamna in vreun fel sa ii cunosc.

Iar daca credeati despre englezi ca sunt reci si neprietenosi…ei bine…mie si acum imi e greu sa ma obisnuiesc sa zic dupa fiecare cuvant please si thank you. Sa nu mai zic de darling sau dear, care mi se par culmea culmilor. O femeie, Chris, de aici din sat s-a oferit sa imi plateasca intr-o zi biletul la autobuz pentru ca nu aveam schimbat. Nu ma mai vazuse niciodata. Iar aici jos in pub, de ziua mea, toti imi urau la multi ani in stanga si in dreapta desi nu stiam cine sunt macar.

Daca te-ai nascut in Uk asta inseamna ca ai venit la pachet cu un tatuaj. Sau un pierce. Nu conteaza ce varste au sau unde lucreaza, toti au tatuaje. Am vazut in Tesco ( celebrul supermarket) femei de varsta mamei mele cu tatuaje. Si asta nu le facea mai neserioase sau mai de neluat in seama. Astazi am vazut o fetita care isi dadea al doilea pierce intr-o ureche….

Ma simt al naibii de normala aici. Ba chiar ciudata. Simt ca trebuie sa imi fac o creasta in culorile curcubeului, sa port o salopeta de blugi si un tricou cu o culoare electrica, in asa fel incat sa ma incadrez in peisaj. Ba chair ma simt ca si cum nu as fi luata in seama ca am parul asa cuminte aranjat si hainele sunt simple….

Apropo de haine…daca in Belgia toate hainele erau exact pe gustul meu, croiala, culorile…materialele….ei bine….aici de 3 saptamani caut o pereche de cizme….Am vazut sute de modele si am cautat si online si degeaba. Deloc cum vreau eu. Vad ca aici moda este in continuare sa porti cizmele Ugg sau orice alte cizme in care sa iti bagi pantaloni. Ufff…

Asa ca….mama,tata, frati, surori, daca nu o sa ma mai recunoasteti cand ajung acasa va fi pentru ca am incercat sa ma adaptez aici.

PS. m-am lasat de fumat. de luni. astazi e a 6-a zi.

A venit toamna.

A venit toamna. Pamantul se inveleste cu un covor de frunze multicolore (sub care nu stii niciodata  ce surpriza ‘norocoasa’ poti gasi) frunze ce se desprind usor una cate una, dar nu inainte de a acorda un ultim vals naturii. (asa cum se desprind bacnotele din buzunarul tau).Vantul incepe sa razbata din ce in ce mai puternic, incercand din rasputeri sa sufle in betoanele incinse in care locuim.  Macar acum e racoare si daca putem face fata prafului, un praf  amestecat cu prea multe grade Celsius iti dau senzatia de lesin.  Deci e bine, gandim pozitiv.

E bine chiar si ca uneori toamna ploua. Chiar daca ai parte de mult noroi si multe balti, mai mult ca la un drum de tara, macar ai senzatia ca in felul asta se spala ceva. Poate chiar din pacate.

Paleta cromatica a naturii incearca sa ofere o nunata colorata cladirilor cenusii. Pentru ca in viata ai nevoie de varietate, acum nu mai este totul doar gri…ci si galben, maroniu-rosiatic cu usoare tente ramase de verde matur.

Din acelasi tablou tomnatic se pot distinge si mutritele bosumflate ale adeptilor de bikini, fustite scurte si maieuri transparente.  Acum nu vei mai zari cand colo cate un tricou suflecat din care sa se iveasca o mult prea mare burta nazdravana si paroasa. Duduiele pot fi usor dezamagite ca vor consuma mai mult curent cu placa de intins parul, caci atmosfera umeda in devenire va fi un inamic al coafurii. Distinsii domni se pot bucura ca aerul in permanenta miscare va imprastia mirosurile emanate de subsorile lor.

Din pacate, toamna are si anumite dezavantaje : va trebui sa gasesti si alt subiect conversational in afara de cel varatic legat de mersul la mare. Poate acum….am putea sa ne intrebam daca ai mers la teatru, opera, opereta sau film. Dar zic doar..poate.

Amintirea gutuilor, perelor si strugurilor ramane doar a amintire, precum si a celei legate de gemul facut in casa si rosile prunisoare pentru bulion.Traiasca supermarketurile!

Cam asa sunau compunerile mele de la scoala,desi  avand in vedere ca au trecut multi ani buni iar societatea este intr-o continua schimbare ( evolutiva, bineinteles), a trebuit sa adaug si elemente actuale.

O toamna placuta si noi inceputuri prospere va doresc.

Olandezi- partea 2

Zilele astea am fost cam pe fuga. Meditatii de la un copil la altul, apoi sala, apoi curat apoi mancare pt catel, suna-l pe ala, fa calcule, plateste aia, aminteste-ti sa vorbesti de nu stiu ce, sa te intalnesti cu cate un prieten si tot asa.Seara nu pot sa adorm, nu ajung sa termin treburile mai devreme de 2 si mereu am senzatia ca nu sunt odihnita si nu pot sa-mi trag sufletul. Dimineata ma simt ca si cum trebuie sa platesc un pacat capital, ma simt nedreptatita ca nu pot sa ma trezesc atunci cand m-am odihnit si sunt derutata pana imi pun in fuga planurile in minte pt ziua in curs.

Pe langa toate astea mai e si toate presiunea cu o anumita ’situatie’ pe care nu o voi detalia. Iar daca inainte ma plangeam ca nu stiu ce sa fac, acum sper sa am o ora libera sa dorm putin sa nu ma mai doara capul.

Pe langa meditatii….se pare ca ofer si consiliere familiala, ma ocup de psihodiagnosticarea copiilor si de dezvoltarea unei variate game de mecanisme cognitive.

Apoi am mai primit un telefon de la olandezi sa ma duc ca babysitter sambata. Stiind ca nu-mi permit sa fac figuri financiare si mi-au lasat o impresie minunata, am acceptat.De fapt, de acolo am si venit acum.  Nu stiu daca exista cuvinte potrivite sa descriu sentimentul de furie, frustrare, tristete si neputinta pe care il am in casa lor. Zona unde locuiesc olandezii este absolut superba : padure in spate, piscina, curte mai mare ca la mine la tara, gazon taiat simetric, geamuri mari, camere mari, fiecare piesa de mobilier bine gandita, fiecare grinda a  peretului, culorile, covoroasele, pernele de la fotoliu, usile mari si albe, toate obiectele de decoratiune, pozele inramate, bai in fiecare camera. Frustrarea si depresia mea nu are nici o legatura cu parintii sau copiii, care sunt extrem de simpatici si politicosi, ci cu faptul ca am venit in my humble home…. in care am incercat sa-mi fac un dormitor de 1 metru patrat sa contina si un dulap si un birou si un pat si niste rafturi….si il petrec printr-o parte. Faptul ca anul trecut mi-am zugravit casa in ce culori am vrut acum e nul…… ma uit asa dezamagita ( de mine) si-mi zic : oare ce era in capul meu cand credeam ca e grozav sa am un perete rosu? Ma irita nespus tot praful asta care se pune in cateva ore pe mobila si pe jos si mi se pare o minunatie a naturii, pe care nu am mai intalnit-o in niciun colt al lumii. Ma irita galagia, faptul ca trebuie sa facem cu schimbul la baie, faptul ca nu am o bucatarie si separat, o camera cu masa lunga unde sa cinez, faptul ca nu am loc pt masina de spalat vase sau uscator de rufe, faptul ca-mi intind rufele la uscat pe unde pot si ma rog sa nu fac mucegai, faptul ca! Faptul ca-mi pun incaltamintea in debara si nu am un dressing room, faptul ca nu am loc sa-mi pun toate hainele frumos calcate si apoi cand am nevoie de ele sa le iau gata preparate. Ma irita faptul ca am un simplu bec in mijlocul tavanului si nu jocuri de lumini pentru a forma ambianta. Ma irita faptul ca am tv-ul in camera cu mine si nu exista o camera doar pt tv si calculator..si sunt astfel nevoita sa ajung sa cred spusele lui tata referitoare la radiatiile emise de aparatele electrocasnice. Ma irita faptul ca nu imi bate dimineata lumina in camera si faptul ca seara am un felinar pus fix sub geam si imi da dureri de cap. Ma irita faptul ca nu am si dus si cada si jacuzzi, ca nu am camera de oaspeti, ca nu am alarma la usa, aer conditionat, incalzire eficienta iarna, geamuri eficiente, apa curenta care sa fie lipsita de mirosul asta de wc si rugina si lista poate continua.

Concluzia ar fi asta: vreau o casa in care sa ma simt confortabil. Decenta, lipsita de vulgaritati si fara dorinta de a epata. Pur si simplu o casa care sa imi ofere liniste, aer curat, siguranta si spatiu. Si tot timpul cand ma intorc ‘acasa’ ma simt ca si cum m-as duce cu 1000 de ani in urma.  Si sincer……..chiar sufar……sufar pentru ca stiu ca se poate sa fie si mai bine si si mai frumos si asta fara a fii vorba de vreun snobism. Cred ca viata intr-un apartament din Bucuresti e sinucidere curata si in final va fi care pe care.

Revenind la olandezi…..foarteeee draguti. Incantatori. Un exemplu pt mine. Au 20 de posturi in tv din care sunt discovery, 3 cu desene pt copii, de sport, animal planet si nu mai stiu ce posturi din Olanda de stiri. (asa ca , mie,copilul crescut cu nasul in tv, mi-a fost difiicl sa ii fac fata televizorului lor- in lipsa de zavoranca si nikita). Am fost surprinsa cand fiecare copil al lor stie cel putin 2 limbi straine si varstele lor sunt 4-9 ani iar la culcare fiecare citeste 15 min. Se duc la culcare fara tipete, iar daca cel mic nu vroia, fratii i-au spus sa se duca sa se culce ca e tarziu.Sunt nise copii pe care i-am vazut a doua oara in viata mea si cand MA ROAGA sa le dau un pahar cu lapte imi multumesc . Copii pe care daca ii rog sa imi arate ceva, sau unde e un obiect, sau cum sa umblu la ceva, imediat se ridica de pe scaun. Fara batai, tipete, amenintari.  Parintii lor? Inalti, frumosi, blonzi si bine imbracati. Dar foarte politicosi. Si foarte cinstiti. Nu s-au bagat in viata mea, cine e mama, cine e tata, unde stau si chestii din astea, cand in fond aveau tot dreptul sa-mi stie cazierul avand in vedere ca imi lasa pe mana casa si copiii pentru cateva ore.  Iar la noi…ma intreb oare ce persoana cunosti care sa nu ajunga sa iti puna tot felul de intrebari despre tine.

Si stiti ce? Pe mine chiar nu m-a deranjat. Eu nu i-am intrebat pe ei unde se duc, ce fac, ce mananca, cat cheltuiesc, nici ei nu ma intreaba pe mine. Si toata lumea e multumita. Chiar acum cand veneam m-am oprit la magazinul din colt sa ma cinstesc cu un borcan de nutella ). Pana nu am fost intrebata cat am luat de la olandezi, despre viata mea afectiva, critici despre faptul ca mananc ciocolata si tot asa…. nu am fost lasata sa plec. Iar in final- concluzia lor a fost : tu esti rece cu oamenii. Pe bune de nu imi vine sa rad. Sau plang si sa ma iau cu mainile de par si sa fug in padure.

Eu ma temeam ca prin  alte tari cine stie ce patesti…iar acum cand am luat taxi-ul mi-a stat inima in loc cand soferul s-a intors si mi-a zis ‘Bine ca m-ati gasit acum pe mine’ si cu un zambet senil. Mii de ganduri paranoice. Aoleu ce subinteles are scena asta care s-a intamplat, de ce e asa ciudat omul asta, de ce tot incuie si descuie usile? Oare va profita de faptul ca ploua torential si nu ar vedea nimeni ca sunt in masina lui si ma cioparteste in padure la baneasa? Sincer va zic ca ma treceau transpiratiile…..conducea foarte repede pe ploaia asta si vorbea mult si imi descria masa lui de ieri in detaliu si cum s-a dus la toaleta si cat a platit, si ce meserii a avut si despre aia care nu i-au lasat niciodata niciun ban bacisis…si toate astea le spunea jumatate intors la mine si deloc la drum. Am zis ca imi vad sfarsitul. Iar….ca sa fie tacamul complet…..a insistat sa imi dea nr lui de mobil, sa il mai sun si pt curse viitoare. Lucru care nu mi s-a mai intamplat niciodata.

Si cam asa…….as mai avea o gramada de spus dar sunt obosita si e aproape 4 dimineata…iar maine la 10 sunt la meditatii.

Vineri

Nu vi se intampla niciodata sa acceptati ceva si dupa 5 minute sa iti dai seama ca de fapt nu vroiai asta? Ca de fapt sub nici o forma nu doresti sa faci lucrul ala si te miri ca te-a luat gura pe dinainte si ai zis ca da. Ba chiar, atunci cand ai luat decizia nu parea ca exista vreun lucru care sa fie in dezacord cu situatia pe care urma sa o iei in primire si nici nu ai mai stat pe ganduri. Iar apoi simti o senzatie de copleseala pe umeri si te gandesti cum o sa scoti la capat.

Nu stiu daca fac asta pentru ca imi e rusine sa refuz doar pentru a nu-l jigni pe celalalt, dar cert este ca trebuie sa fiu mult mai asertiva. Si daca celalalt s-ar supara ca nu doresc sa fac un lucru…unde ar fi baiul? Teoretic, consider totusi ca ar trebui sa mi se respecte decizia si faptul ca refuz. Dar practic, se pare ca ma tem ca nu cumva refuzul meu sa fie considerat drept o jignire. Iar uneori ma simt ca si cum accept prea multe lucruri cu care nici nu sunt de acord si nici nu imi fac placere.

Zilele astea am facut o medie in capul meu asa, si, fara a avea nici o cunostiinta de contabilitate, am gestionat anumite pareri si intamplari si am dedus ca ceilalti au o viziune usor negativa despre mine. Si spun ‘usor’ ca sa nu imi maresc singura acum latura negativa. Am constatat ca in general ceilalti cred ca sunt  cam…rea. Nu stiu daca asta e cuvantul potrivit, imi pare mai mult infantil, dar stiu ca ar descrie bine suma tuturor celorlaltor insusiri.

Fara a dori sa ma scuz….dar sincer… nu vad rautatea nicaieri. Nici nu inteleg de ce sunt perceputa ca o persoana egoista, perfida, manipulatoare sau etc. Ba dimpotriva, mie mi se pare ca ma comport mult prea frumos cu mult prea multe persoane, carora ar trebui sa le intorc palma si pe care ar trebui sa ii trag de maneca sa ii anunt ca sunt dincolo de limitele bunului simt.

Participand la un eveniment recent, am observat ca oamenii nu prea au tragere de inima sa vorbeasca cu mine.  Preferau detasat o persoana… alaturi de care mie imi era usor jena sa ma aflu. Eu am alta notiune despre cum ar trebui sa decurga o discutie intre mine si o persoana necunoscuta. Si sunt cateva lucruri pe care le dispretuiesc…cum ar fi vestimentatia tipatoare, comportamentul de mahala, ridicatul vocii in public si statul cu telefonul in mana la masa sau oriunde te aflii. Pe langa asta, niciodata nu as spune unei persoane pe care o cunosc de 5 minute ca ma simt rau si sa ii dau detalii despre starea mea, nu i-as pune intrebari personale al caror raspuns ar putea sa stanjeneasca si nici nu as vorbi despre mine, considerand ca celalalt nu este tocmai interesat de nimicurile mele. Ma deranjeaza nespus comportamentul asta si atitudinea mult prea prietenoasa. Ma deranjeaza ca cineva sa se uite in sacosa mea sa vada ce am cumparat sau sa ma opreasca pe strada sa ma intrebe unde ma duc sau cu cine vorbesc. Ma deranjeaza ca cineva sa se autoinvite la mine acasa si sa uite sa mai plece, sa ma grabeasca din treaba si sa ma traga la raspundere pentru preferintele mele in orice domeniu.

Si cu toate astea, desi dupa mine consider ca tin cont de anumite lucruri de bun simt, ceilalti prefera detasat exact persoana aceea mult prea prietenoasa pe care eu o dispretuiesc.

Dar asta nu inseamna ca eu nu pot purta o conversatie si ca nu raspund frumos si zambind la intrebari, sau ca nu sunt deschisa pentru a cunoaste oameni. Dar daca asta e jocul pe care ceilalti mi-l propun pentru a putea lega relatii cu ei, prefer sa nu-l joc.

Revenind la rautatea mea mult aclamata in jur…..nu pun mare pret pe asemenea pareri, caci daca ar vorba de fapte concrete nu ar exista vreo situatie in care sa dau dovada de egoism. Consider despre mine ca atunci cand cineva imi solicita ajutorul sunt dispusa sa il ofer, indiferent in ce ar consta. Consider ca nu vreau sa epatez si sa ma afisez ca fiind superioara cuiva. Daca nu abordez oameni si prefer sa stau in pauze singura, nu e pentru ca ceilalti nu ar fi buni pt mine, ci nu vreau sa fiu abuziva si sa deranjez pe cineva. Si ma intreb si eu oare cat de sincera par acum, cand majoritatea care ma cunosc au o parere total diferita despre mine.

Cred de fapt ca lumea asta din jur nu se potriveste cu mine. Nu suntem compatibili. Nu trebuie sa-mi jelesc problemele, sa-mi despic viata intima in public, doar pentru a arata ca am sentimente. Nu trebuie sa accept jigniri doar pentru a nu parea rea, nu trebuie sa fiu mereu disponibila si mereu zambareata doar pentru a nu parea egoista.

Eu nu am nevoie de cantitati incomensurabile de relatii umane, ci am nevoie de oameni de calitate.Iar toate prieteniile falfaite in fata mea nu imi pot starni decat iritare.

Olandezii.

Vineri: Ma trezesc cu un telefon de la Diana in care imi propune sa fiu babysitter pt o fam de olandezi. Stau ma gandesc o secunda si zic, ok bine,dar doar duminica sunt libera. Se stabileste ora la care trebuie sa plec si …. uite cum soseste duminica.

Ma dau din colt in coltul casei cu telefonul in mana sa fac comanda la taxi. Pipera..pipera…aoleu aoleu…cine stie de ce taximetrist dau.  Dar am avut noroc si venit un mosulica ok.

Ajungem pe strada aia…… toti aveau numai vile. Albe, mari si cu gazonul frumos taiat in gradina. Cobor din masina iar la numarul unde trebuia sa ajung  era o casa mare, cu curte mare, in spatele careia se afla o padure. Liniste..liniste si aer curat.  M-am fatait in fata portii caci nu se vedea nici un picior de om si am sunat la interfon iar in 3 secunde  a aparut o fetita cu parul ma blond decat blondul, cu ochii albastrii si cu pistrui zamband la mine si zicandu-mi ‘Hi!’ M-am dus la ea si i-am zis ca eu sunt babysitterul ei si intre timp a aparut tatal ei si m-a introdus in casa. Alexis (fetita) mi-a prezentat casa si ceilalti copii. Erau 4 in total iar fiecare…la ora 7 si 10 erau in pijamale in patul lor. De cum i-am vazut mi-am dat seama ca sunt cuminti si nu vom avea probleme. Parintii au plecat sa cineze la restaurant iar eu am ramas cu copiii. Pe langa faptul ca erau extrem de frumosi toti, fiecare statea in patul lui si citea. Le-am zis ca in 10 min sa se culce si cand m-am dus sa le dau stingerea imediat, fara comentarii, s-au culcat. Iar eu am stat si am citit pana au venit parintii la 11.

Casa lor era in totalitate mobilata ca a belgienilor la care am stat au pair anultrecut, plecand de la usi pana la mobilier. Totul cu bun gust, obiecte decorative interesante, luminile puse intr-un mod strategic, nici un firicel de praf sau nici o amprenta pe geamuri, etc etc. Ma gandeam ca trebuie sa fie super sa stai intr-o casa asa spatioasa.

Cand au sosit parintii m-au intrebat daca a fost totul ok,le- am zis ca au niste copii incantatori si m-au intrebat daca pe viitor mai vreau sa mai vin. Bineinteles ca le-am zis ca da, pentru ca mi s-au parut o familie super.Iar ei niste oameni extrem de draguti.

Diferenta majora intre cum isi creste un roman copiii si cum isi creste un olandez. In primul rand ca fiecare din cei patru copii stia engleza si olandeza, dar pe langa asta unii stiau bulgareste, franceza si baiatul japoneza.Fetita de 4 ani citea si vorbea f bine cele doua limbi, cand eu stiu copii romani care nu vb bine macar romana.

Apoi…culcarea la ora 8, cu putin citit inainte, fara tv. Nimeni nu a avut nimic de comentat. Eu, din experienta, cunosc copii care s-ar tara pe jos pt un pic de televizor.

Nimeni nu a bazait dupa parinti,  toti ascultatori si draguti cu mine, desi ma vazusera de 15 min. Dar, cum le-a zis si mama lor ‘Simona has the balls now, so be carefull!’.

Incantatori, incantatori, incantatori. Mi-a parut sincer rau ca nu am stat mai mult cu ei.